Jurnalul de diabet

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Criteriile de diagnostic ale diabetului gestaţional (DG)

Recomandările anterioare includeau screening-ul tuturor femeilor însărcinate pentru depisatarea DG. Totuşi, există factori care plasează o femeie în anumite categorii cu risc scăzut pentru DG. Femeile cu risc scăzut pentru DG nu trebuie supuse obligatoriu unui screening.

O femeie poate fi inclusă în categoria cu risc scăzut dacă întruneşte toate criteriile de mai jos:

- vârstă sub 25 de ani
- greutate corporală normală
- nu prezintă în istoricul familial diabet zaharat (rude de gradul 1)
- nu prezintă în istoric anomalii în metabolismul glucozei
- nu prezintă în istoric afecţiuni obsterice
- nu este membră a unui grup etnic cu prevalenţă mare la DG (hispanici americani, americani nativi, etc)

Riscul de dezvoltare a DG trebuie clarificat la prima vizită. Femeile care prezintă un risc ridicat (obezitate marcată, DG în istoric, glicozurie, puternic istoric familial de diabet) ar trebui supuse cât se poate de repede unui test oral de toleranţă la glucoză. Dacă rezultatul este negativ, testul trebuie repetat între săptămâna 24 şi 28 de sarcină.

O glicemie á jeun mai mare de 126 mg/dl (7,0 mmol/l) sau o concentraţie plasmatică a glucozei mai mare de 200 mg/dl (11,1 mmol/l) indică un diabet zaharat. În absenţa hiperglicemiei á jeun, evaluarea DG la femeile cu risc crescut sau înaintate în vârstă, se poate face în două moduri:

1. Abordarea într-un pas

Se efectuează un OGTT fără efectuarea prealabilă a screening-ului serului sau plasmei. Această abordare este eficace în cadrul populaţiilor sau pacientelor cu risc crescut de DG.

2. Abordarea în 2 paşi

Iniţial se determină concentraţia plasmatică sau serică a glucozei la o oră după ingerarea a 50g glucoză iar daca acest test este normal, se efectuează un OGTT. La aproximativ 80% dintre femeile cu DG, concentraţia glucozei este mai mare de 140 mg/dl (7,8 mmol/l) iar la 90% concentraţia este mai mare de 130 mg/dl (7,2 mmol/l).

Indiferent de metoda de abordare, diagnosticul se pune numai în urma efectuării unui test oral de toleranţă la glucoză. Testul oral de toleranţă la glucoză se poate face după criteriile lui O'Sulliven şi Mahan îmbunătăţite de Carpenter şi Coustan (administrarea a 100g glucoză şi determinarea glicemiei la 1, 2 respectiv 3 ore post ingerare); se poate utiliza şi varinta în care se administrează 75g glucoză (metoda cea mai des folosită). Totuşi, metoda în care se administrează 100g glucoză este de o acurateţe superioară.

Sursa: Diabetes Care, Vol. 31, Supliment 1, Ian. 2008, pag. S59-S60
Traducere: Dr. Fineas Năndrean