________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Ce este diabetul zaharat?
Definiţia diabetului zaharat
În categoria diabetul zaharat se înscriu un grup de boli metabolice
caracterizate prin hiperglicemie (valori crescute ale glucozei în
sânge). Aceasta din urmă rezultă din deficite ale secreţiei de
insulină, o acţiune necorespunzătoare a acesteia, sau din ambele
mecanisme enumerate anterior. Hiperglicemia cronică din diabet
afectează în timp diferite organe, în mod special ochii, rinichii,
nervii, inima şi vasele de sânge.
Glucoza: combustibilul organismului
Glucoza
(“zahăr”) este combustibilul cel mai folosit de către celulele
organismului, fără de care acestea nu pot supravieţui. Cea mai mare
parte a glucozei provine din alimentaţie, corpul uman fiind însă
capabil să producă el însăşi glucoză din alte substanţe cum ar fi
proteine sau lipide (grăsimi). Aceste procese au loc preponderent în
ficat. În corpul uman, glucoza poate fi depozitată de exemplu în ficat
sau muşchi, de unde poate fi eliberată la nevoie. Glucoza este
transportată de sânge către diferitele celule ale organismului. Pentru
a trece însă din sânge - prin peretele celular - şi a pătrunde în
celule unde poate fi folosită, glucoza are nevoie de insulină. Insulina
este, dacă vreţi, cheia care deshide poarta celulelor pentru ca glucoza
sa poată patrunde în acestea. Dacă nu există suficientă insulină sau
aceasta îşi pierde parţial funcţia, glucoza nu poate să părăsească
sângele şi se acumulează, ducând la apariţia hiperglicemiei. Rinichiul
poate să elimine o mică parte din surplusul de glucoză din sânge. Pe
acest principiu se bazează măsurarea glucozei în urină. Deoarece
glucoza în urină corespunde doar parţial glucozei din sânge, această
metodă este din ce în ce mai rar folosită.
Ce este insulina ?
Insulina
este un hormon produs de o anumită clasă de celule (celulele beta) din
pancreas. Rolul insulinei a fost pe scurt prezentat mai sus.
Tipuri de diabet.
Există
două clase mari de diabet zaharat (tip 1 şi tip 2) care cuprind
majoritatea pacienţilor, la care se adaugă diabetul gestaţional şi alte
câteva tipuri mai puţin frecvente de diabet. Mai multe detalii despre
tipurile mai rar întâlnite de diabet veţi găsi în numerele ulterioare
ale revistei noastre.
Cauzele diabetului.
Câteva
procese sunt implicate în apariţia şi dezvoltarea diabetului zaharat.
În cazul tipului 1 de diabet, apare o aşa-numită reacţie autoimună care
duce la distrugerea celulelor beta-pancreatice cu deficit absolut de insulină.
Imunitatea reflectă capacitatea corpului uman de a se apăra de
“duşmanii” din exterior prin producerea de substanţe specifice care
distrug bacteriile, virusurile sau celulele canceroase. În cazul
autoimunităţii, organismul distruge din greşeală şi celule proprii.
Procesul poate fi asemănat cu ceea ce se întâmplă nu arareori în
război, când soldaţii trag din greşeală în proprii camarazi.
În
cazul tipului 2 de diabet zaharat, secreţia de insulină din pancreas
este în general bună sau chiar exagerată. Problema este mai degrabă
aceea că insulina işi pierde din eficacitate, putând fi asemănată cu o
cheie care nu se mai potriveşte în broască. Asistăm deci la paradoxul
că deşi în sânge cantitatea de insulină este suficientă, aceasta nu mai
reuşeste sa ducă eficient la pătrunderea glucozei în celule. Ca şi
consecinţă apare hiperglicemia. Aceasta duce la rândul ei la o creştere
suplimentară a secreţiei de insulină din pancreas. Dar şi această
insulină este inefectivă, nefiind capabilă să scadă glicemia.
Hiperglicemia “biciuieşte” astfel pancreasul să producă tot mai multă
insulină. Gândiţi-va la un animal pe care prin lovituri de bici îl
punem să meargă la trap pentru o anumită perioadă, dar care cândva va
cădea obosit. La fel se intâmplă şî cu pancreasul: la început acesta
produce cantităţi crescute de insulină, dar apoi oboseşte, se distruge,
iar secreţia de insulină scade în fazele înaintate ale diabetului.
Semnele diabetului.
Cele
mai frecvente semne ale unei hiperlicemii sunt: setea, ingestia
crescută de lichide (uneori peste 10 litri/zi), senzaţia foarte
pronunţată de foame şi, paradoxal, scăderea în greutate, oboseala şi
infecţiile frecvente. În unele cazuri, hiperglicemia necontrolată duce
la cetoacidoză (mai ales în cazul tipului 1 de diabet) sau sindrom
hiperosmolar (mai ales la tipul 2 de diabet). Acestea sunt complicaţii
grave care pot duce la coma şi eventual la moarte.
Complicaţiile diabetului
Complicaţiile
pe termen lung ale diabetului cuprind retinopatia (afectarea ochilor)
cu pierderea potenţială a vederii; nefropatia (afectarea rinichilor)
care determină în timp instalarea insuficienţei renale şi eventual
necesitatea dializei; neuropatia (afectarea nervilor) periferică
amplificatoare a riscului de dezvoltare a ulcerelor de membre
inferioare, ducând potenţial la amputaţii; neuropatia autonomă care
afectează organele interne, cea mai cunoscută formă de manifestare
fiind impotenţa.
Pacienţii
cu diabet dezvoltă mult mai frecvent ateroscleroză (depunerea de
colesterol şi calciu în vasele de sânge), ceea ce duce în timp de ex.
la infarct miocardic sau accidente vasculare cerebrale. Hipertensiunea
arterială (tensiune ridicată) şi dislipidemia (creşterea grăsimilor în
sânge) apar de asemenea frecvent la pacienţii cu diabet zaharat.
Diagnosticul tipului 1 de diabet
Acesta se pune în general, din păcate, în cadrul cetoacidozei
diabetice. În momentul diagnosticului – care de multe ori coincide cu o
boală infecţioasă - glicemia este masiv crescută, iar simptomele sunt
cele prezentate mai sus. Tratamentul acestei faze se face în spital, de
multe ori într-o secţie de terapie intensivă. Pacientul este în
continuare dependent de tratamentul cu insulină. Există teste care pot
fi aplicate pentru a determina riscul de apariţie a diabetului de tip 1
şi a depista pacienţi înainte de manifestarea bolii, dar acestea sunt
foarte costisitoare. Din această cauză testele se aplică doar când în
familia respectivei persoane există o încărcare ereditară ridicată cu
diabet. Folosirea acestor teste la nivelul întregii populaţii ar fi
mult prea costisitoare şi nici un sistem sanitar din lume nu şi-a putut
permite acest lucru până acum. Se lucrează în continuare la găsirea
unor teste mai ieftine şi mai exacte.
Diagnosticul altor tipuri de diabet (de tip 2, de sarcină, toxic, etc.)
Acesta are loc de cele mai multe ori în faze în care hiperglicemia este
moderată, fără semne şi simptome clinice; aceasta poate exista mult
timp înainte de depistarea diabetului propriu-zis. În timpul perioadei
asimptomatice, anormalităţile pot fi evidenţiate prin determinarea
glucozei în sânge pe nemâncate (test mai puţin specific mai ales în
faza de “prediabet”) şi/ sau, efectuând testul glicemiei provocate prin
administrarea unei băuturi bogate în glucoză şi măsurând apoi nivelul
glucozei în sânge.
Diagnosticul
de diabet se poate schimba în timp, în funcţie de cauza de bază (ex.
diabet gestaţional care poate să “dispară” după naştere, totuşi cu
posibilitatea de a reveni ulterior). Procesele infecţioase precipită în
general diagnosticul unui diabet sau al unei forme premergătoare
acestuia prin creşterea temporară a necesarului de insulină. Infecţia
nu constituie însă neapărat cauza diabetului.
Tratamentul diabetului.
În anumite cazuri (de ex. diabet de tip 2 sau gestaţional),
hiperglicemia poate fi corectată prin scăderea în greutate, exerciţii
fizice şi/sau reducerea aportului de glucoză din alimentaţie. Aceste
cazuri nu necesită administrarea de insulină. Unii pacienţi pot fi
trataţi prin administrare orală de medicamente care îmbunătăţesc
acţiunea insulinei sau stimulează secreţia de insulină din pancreas.
Alţi pacienţi cu distrucţie masivă a celulelor pancreatice producătoare
de insulină (tip 2 de diabet avansat, sau tip 1), necesită un aport de
insulină care poate fi asigurat exclusiv prin administrare externă sub
formă de injecţii.
Autor: PD Dr. med. Ovidiu Alin Ştirban, Fürth, Germania
Copyright @ Diabeti Consulting SRL. Actualizat: Mai 2022
|