Jurnalul de diabet

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Ce este diabetul zaharat?

Definiţia diabetului zaharat

În categoria diabetul zaharat se înscriu un grup de boli metabolice caracterizate prin hiperglicemie (valori crescute ale glucozei în sânge). Aceasta din urmă rezultă din deficite ale secreţiei de insulină, o acţiune necorespunzătoare a acesteia, sau din ambele mecanisme enumerate anterior. Hiperglicemia cronică din diabet afectează în timp diferite organe, în mod special ochii, rinichii, nervii, inima şi vasele de sânge.

Glucoza: combustibilul organismului

Glucoza (“zahăr”) este combustibilul cel mai folosit de către celulele organismului, fără de care acestea nu pot supravieţui. Cea mai mare parte a glucozei provine din alimentaţie, corpul uman fiind însă capabil să producă el însăşi glucoză din alte substanţe cum ar fi proteine sau lipide (grăsimi). Aceste procese au loc preponderent în ficat. În corpul uman, glucoza poate fi depozitată de exemplu în ficat sau muşchi, de unde poate fi eliberată la nevoie. Glucoza este transportată de sânge către diferitele celule ale organismului. Pentru a trece însă din sânge - prin peretele celular - şi a pătrunde în celule unde poate fi folosită, glucoza are nevoie de insulină. Insulina este, dacă vreţi, cheia care deshide poarta celulelor pentru ca glucoza sa poată patrunde în acestea. Dacă nu există suficientă insulină sau aceasta îşi pierde parţial funcţia, glucoza nu poate să părăsească sângele şi se acumulează, ducând la apariţia hiperglicemiei. Rinichiul poate să elimine o mică parte din surplusul de glucoză din sânge. Pe acest principiu se bazează măsurarea glucozei în urină. Deoarece glucoza în urină corespunde doar parţial glucozei din sânge, această metodă este din ce în ce mai rar folosită.

Ce este insulina ?

Insulina este un hormon produs de o anumită clasă de celule (celulele beta) din pancreas. Rolul insulinei a fost pe scurt prezentat mai sus.

Tipuri de diabet.

Există două clase mari de diabet zaharat (tip 1 şi tip 2) care cuprind majoritatea pacienţilor, la care se adaugă diabetul gestaţional şi alte câteva tipuri mai puţin frecvente de diabet. Mai multe detalii despre tipurile mai rar întâlnite de diabet veţi găsi în numerele ulterioare ale revistei noastre.

Cauzele diabetului.

Câteva procese sunt implicate în apariţia şi dezvoltarea diabetului zaharat. În cazul tipului 1 de diabet, apare o aşa-numită reacţie autoimună care duce la distrugerea celulelor beta-pancreatice cu deficit absolut de insulină. Imunitatea reflectă capacitatea corpului uman de a se apăra de “duşmanii” din exterior prin producerea de substanţe specifice care distrug bacteriile, virusurile sau celulele canceroase. În cazul autoimunităţii, organismul distruge din greşeală şi celule proprii. Procesul poate fi asemănat cu ceea ce se întâmplă nu arareori în război, când soldaţii trag din greşeală în proprii camarazi.

În cazul tipului 2 de diabet zaharat, secreţia de insulină din pancreas este în general bună sau chiar exagerată. Problema este mai degrabă aceea că insulina işi pierde din eficacitate, putând fi asemănată cu o cheie care nu se mai potriveşte în broască. Asistăm deci la paradoxul că deşi în sânge cantitatea de insulină este suficientă, aceasta nu mai reuşeste sa ducă eficient la pătrunderea glucozei în celule. Ca şi consecinţă apare hiperglicemia. Aceasta duce la rândul ei la o creştere suplimentară a secreţiei de insulină din pancreas. Dar şi această insulină este inefectivă, nefiind capabilă să scadă glicemia. Hiperglicemia “biciuieşte” astfel pancreasul să producă tot mai multă insulină. Gândiţi-va la un animal pe care prin lovituri de bici îl punem să meargă la trap pentru o anumită perioadă, dar care cândva va cădea obosit. La fel se intâmplă şî cu pancreasul: la început acesta produce cantităţi crescute de insulină, dar apoi oboseşte, se distruge, iar secreţia de insulină scade în fazele înaintate ale diabetului.

Semnele diabetului.

Cele mai frecvente semne ale unei hiperlicemii sunt: setea, ingestia crescută de lichide (uneori peste 10 litri/zi), senzaţia foarte pronunţată de foame şi, paradoxal, scăderea în greutate, oboseala şi infecţiile frecvente. În unele cazuri, hiperglicemia necontrolată duce la cetoacidoză (mai ales în cazul tipului 1 de diabet) sau sindrom hiperosmolar (mai ales la tipul 2 de diabet). Acestea sunt complicaţii grave care pot duce la coma şi eventual la moarte.

Complicaţiile diabetului

Complicaţiile pe termen lung ale diabetului cuprind retinopatia (afectarea ochilor) cu pierderea potenţială a vederii; nefropatia (afectarea rinichilor) care determină în timp instalarea insuficienţei renale şi eventual necesitatea dializei; neuropatia (afectarea nervilor) periferică amplificatoare a riscului de dezvoltare a ulcerelor de membre inferioare, ducând potenţial la amputaţii; neuropatia autonomă care afectează organele interne, cea mai cunoscută formă de manifestare fiind impotenţa.

Pacienţii cu diabet dezvoltă mult mai frecvent ateroscleroză (depunerea de colesterol şi calciu în vasele de sânge), ceea ce duce în timp de ex. la infarct miocardic sau accidente vasculare cerebrale. Hipertensiunea arterială (tensiune ridicată) şi dislipidemia (creşterea grăsimilor în sânge) apar de asemenea frecvent la pacienţii cu diabet zaharat.

Diagnosticul tipului 1 de diabet

Acesta se pune în general, din păcate, în cadrul cetoacidozei diabetice. În momentul diagnosticului – care de multe ori coincide cu o boală infecţioasă - glicemia este masiv crescută, iar simptomele sunt cele prezentate mai sus. Tratamentul acestei faze se face în spital, de multe ori într-o secţie de terapie intensivă. Pacientul este în continuare dependent de tratamentul cu insulină. Există teste care pot fi aplicate pentru a determina riscul de apariţie a diabetului de tip 1 şi a depista pacienţi înainte de manifestarea bolii, dar acestea sunt foarte costisitoare. Din această cauză testele se aplică doar când în familia respectivei persoane există o încărcare ereditară ridicată cu diabet. Folosirea acestor teste la nivelul întregii populaţii ar fi mult prea costisitoare şi nici un sistem sanitar din lume nu şi-a putut permite acest lucru până acum. Se lucrează în continuare la găsirea unor teste mai ieftine şi mai exacte.

Diagnosticul altor tipuri de diabet (de tip 2, de sarcină, toxic, etc.)

Acesta are loc de cele mai multe ori în faze în care hiperglicemia este moderată, fără semne şi simptome clinice; aceasta poate exista mult timp înainte de depistarea diabetului propriu-zis. În timpul perioadei asimptomatice, anormalităţile pot fi evidenţiate prin determinarea glucozei în sânge pe nemâncate (test mai puţin specific mai ales în faza de “prediabet”) şi/ sau, efectuând testul glicemiei provocate prin administrarea unei băuturi bogate în glucoză şi măsurând apoi nivelul glucozei în sânge.

Diagnosticul de diabet se poate schimba în timp, în funcţie de cauza de bază (ex. diabet gestaţional care poate să “dispară” după naştere, totuşi cu posibilitatea de a reveni ulterior). Procesele infecţioase precipită în general diagnosticul unui diabet sau al unei forme premergătoare acestuia prin creşterea temporară a necesarului de insulină. Infecţia nu constituie însă neapărat cauza diabetului.

Tratamentul diabetului.

În anumite cazuri (de ex. diabet de tip 2 sau gestaţional), hiperglicemia poate fi corectată prin scăderea în greutate, exerciţii fizice şi/sau reducerea aportului de glucoză din alimentaţie. Aceste cazuri nu necesită administrarea de insulină. Unii pacienţi pot fi trataţi prin administrare orală de medicamente care îmbunătăţesc acţiunea insulinei sau stimulează secreţia de insulină din pancreas. Alţi pacienţi cu distrucţie masivă a celulelor pancreatice producătoare de insulină (tip 2 de diabet avansat, sau tip 1), necesită un aport de insulină care poate fi asigurat exclusiv prin administrare externă sub formă de injecţii.

Autor: PD Dr. med. Ovidiu Alin Ştirban, Fürth, Germania