________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Nefropatia diabetică
>> Cāteva cuvinte lămuritoare.
Rinichiul are rolul de a elimina din organism produşi toxici sau de
care organismul nu mai are nevoie. Astfel, rinichiul sănătos poate fi
asemănat cu o sită prin a cărei găuri trec doar substanţe mici, de
regulă „deşeuri”. Proteinele sunt substanţe importante pentru organism,
care nu sunt eliminate īn mod normal prin rinichi decāt īn cantităţi
foarte mici (sub 30 mg / 24 de ore). Īn diabet, datorită glicemiei
srescute pe perioade lungi de timp, rinichii „suferă” asemenea altor
organe, ducānd la apariţia afectării renale numită „nefropatie
diabetică”. Rinichiul īn diabet poate fi asemănat cu o sită defectă
prin a cărei ochiuri trec de această dată īn cantitate crescută şi
substanţe importante pentru organism, printre ele şi proteinele. Aceste
substanţe pot fi măsurate īn urină şi ne dau informaţii importante
asupra gradului de afectare renale (proteinurie = eliminarea de
proteine īn urină). Īn fazele de īnceput ale nefropatiei diabetice sunt
eliminate cantităţi moderate de proteine mici. Această fază se numeşte
„microalbuminurie”.
Īn fazele avansate, rinichiul pierde proteine din ce īn ce mai mari şi
īn cantităţi ridicate ducānd la apariţia „macroalbuminuriei”.
Una dintre complicaţiile de temut ale diabetului este nefropatia
diabetică. Aceasta duce la scăderea performanţei rinichilor şi poate fi
detectată foarte timpuriu prin evidenţierea excreţiei proteice
(eliminarea de proteine īn urină).
Fără tratament, nefropatia avansează, instalāndu-se insuficienţa renală
care poate duce pānă la pierderea completă a funcţiei rinichilor
şi necesitatea dializei.
Primul indiciu de afectare renală īn diabet este
microalbuminuria, adică evidenţierea unei cantităţi moderate de
proteine īn urină (tabel 1). Deoarece nefropatia diabetică netratată
corespunzător duce īn mod fatal la insuficienţă renală, se impune o
diagnosticare precoce şi o terapie eficientă.
Dintre pacienţii dependenţi de dializă 35% sunt diabetici, iar numărul
pacienţilor diabetici nou incluşi īn programele de dializă s-a triplat
īn ultimii 10 ani. Īn mod deosebit se observă o creştere dramatică a
incidenţei cazurilor de insuficienţă renală apărută la pacienţii tineri
(pānă īn 44 ani). De asemenea, mortalitatea la 2 ani īn rāndul
diabeticilor dializaţi (42%) este de două ori mai mare decāt īn cazul
nediabeticilor, cea mai frecventă cauză de deces fiind reprezentată de
afecţiunile cardiocirculatorii. De aceea diagnosticul precoce al
afectării renale este extrem de important.
>> Cum puteţi afla dacă aveţi proteinurie?
Prezentaţi medicului probe din prima urină de dimineaţă. Testarea se face după cum urmează:
Din prima urină de dimineaţă se efectuează o testare pentru
macroalbuminurie. Dacă rezultatul este negativ, se trece la o testare
pentru microalbuminurie (3 probe la interval de 2- 4 săptămāni).
Rezultatul este pozitiv dacă: concentraţia de albumină este de 20-200
mg/l sau rata de excreţie a albuminei este de 30-300mg/24h (respectiv 20-200µg/min).
Dacă 2 din cele 3 probe sunt pozitive, există suspiciunea de nefropatie diabetică incipientă.
Dacă 2 din cele 3 probe sunt negative, se repetă testul peste 1 an.
Atenţie: Dacă aveţi febră, infecţie urinară,
dereglări importante ale glicemiei sau/şi ale tensiunii arteriale sau
dacă sunteţi īn perioada de menstruaţie, se recomandă amānarea
testului deoarece se pot obţine rezultate eronate!
Īn ambele forme de diabet (tipul 1 şi tipul 2) afectarea renală īncepe
cu o mărire de volum a rinichilor şi chiar cu o creştere a funcţiei
renale cu sporirea cantităţii de urină, pe care pacientul de
obicei nu o observă (stadiul 1 al nefropatiei diabetice). Īn
acest stadiu pot fi detectate urme de proteine in urină
(microalbuminurie). Albumina este o proteină care circulă īn condiţii
normale īn sānge şi care se īntālneşte īn urină numai īn anumite
condiţii: febră, efort fizic intens iar la femei şi īn timpul sarcinii
sau al menstruaţiei.
Īn stadiul 2 apare o īngroşare a membranei bazale glomerulare.
Glomerulii reprezintă de fapt „filtre” ale rinichilor şi, dacă īn
rinichiul unui tānăr sunt īn număr de aprox.1 milion, numărul lor scade
īn mod normal o dată cu īnaintarea īn vārsta. Diabetul
accelerează această pierdere prin afectarea directă a membranei
glomerulare.
>> Hipertensiunea arterială
Īn stadiul 3 al nefropatiei se pierd cantităţi mai mari de
albumină şi se constată frecvent valori crescute ale tensiunii
arteriale, ca semn al afectării renale. La unii pacienţi tensiunea
arterială preexistentă agravează şi mai mult situaţia. Īn acest stadiu
īnsă, printr-un control optimal al glicemiei şi al valorilor tensiunii
arteriale, īncă se mai poate evita evoluţia spre insuficienţă renală.
Fără o atitudine corespunzătoare, pierderea proteinelor devine din ce
īn ce mai abundentă (macroalbuminurie) şi duce la reţinerea de sare şi
apă īn organism, precum şi la o susceptibilitate crescută la infecţii
(stadiul 4 ). Datorită pierderii proteinelor, apa nu mai poate fi
menţinută īn vasele de sānge şi trece īn ţesuturi, acumulāndu-se
mai ales la nivelul picioarelor sau al spatelui, dacă pacientul stă mai
mult īn poziţie culcată.
Īn stadiul 5 se ajunge īn final la o insuficienţă a funcţiei renale.
Rinichii nu mai sunt capabili să elimine produşii finali de metabolism,
aceştia acumulāndu-se īn sānge, ceea ce duce la o „intoxicare” a
organismului. Īn acest stadiu, singurele modalităţi de tratament sunt
dializa şi transplantul renal.
>> O nouă clasificare
De
cāţiva ani buni s-a recurs la o altă clasificare a nefropatiei
diabetice, cātă vreme rinichii īncă mai reuşesc să-şi exercite
funcţia de detoxificare a organismului. Aceasta se bazează pe
aprecierea capacităţii de filtrare a rinichilor exprimată prin rata de
filtrare glomerulară (RFG). Stadializarea nefropatiei diabetice este
astfel dependentă de pierderea proteinelor dar şi de gradul de limitare
a funcţiei de filtrare glomerulară (tabelul 1).
>> Controlarea proteinuriei: cāt de des?
Īn
cazul pacienţilor cu diabet de tip 1, controlarea proteinuriei trebuie
făcută anual īncepānd cu al 5-lea an de evoluţie a bolii.
Pacienţii
cu diabet de tip 2 trebuie testaţi īncă din momentul
diagnosticării. Acest screening este necesar, pe de o parte pentru că
această formă de diabet poate evolua multă vreme inaparent clinic şi
este posibil ca īn momentul descoperirii ei afectarea funcţiei renale
să fie deja prezentă. Pe de altă parte se īntāmplă deseori ca aceşti
diabetici să fie deja pacienţi cunoscuţi cu arterioscleroză, tensiune
arterială, tulburări de metabolism sau obezitate, iar afectarea renală
şi microalbuminuria să aibă şi alte cauze īn afara diabetului. Īn plus,
prezenţa proteinuriei este un factor de risc pentru deteriorarea
funcţiei renale şi de aceea trebuie descoperită cāt mai precoce pentru
a fi tratată corespunzător. Factori de risc suplimentari ce pot
precipita afectarea renală prezintă:
- pacienţii de sex masculin,
- pacienţii cu antecedente familiale,
- pacienţii fumători,
- pacienţii cu tensiune arterială,
- pacienţii cu valori mari ale glicemiei
Autor: Dr.med.Gerhard-W.Schmeisl
Deegenbergklinik, Bad Kissingen; Germania
Traducerea şi adaptarea: Dr. Carmen Săndică.
Sursa: Jurnalul de Diabet 1/2009.
Mulţumim editurii Kirchheim Mainz pentru permisiunea de a publica acest material.
Copyright @ Diabeti Consulting SRL. Actualizat: Mai 2022
|