Foto Oben
Despre noi

Noutăţi

Teme diabet Contact

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Beneficiile controlului ponderal asupra prevenirii şi controlului diabetului zaharat

 

Pe lāngă argumentele de ordin epidemiologic şi patogenetic care stau la baza susţinerii asocierii dintre obezitate şi diabetul zaharat (DZ) tip 2, această asociere este demonstrată şi de către studiile intervenţionale care au arătat că prin reducerea greutăţii se obţin efecte favorabile atāt asupra prevenirii diabetului zaharat la grupe de populaţie la risc, cāt şi asupra ameliorării controlului metabolic la persoanele deja diagnosticate cu diabet zaharat tip 2.

>> Studii de prevenţie a DZ tip 2

Studiile clinice randomizate existente pānă la această dată īn prevenţia diabetului zaharat tip 2 sunt de două categorii: intervenţii asupra stilului de viaţă şi intervenţii farmacologice.
Majoritatea intervenţiilor de prevenţie a diabetului zaharat tip 2 au avut ca scop atingerea şi menţinerea unei greutăţi normale prin combinarea unor măsuri de dietă şi de exerciţiu fizic la persoane cu scăderea toleranţei la glucoză, persoane care reprezintă un grup aflat la risc crescut pentru diabet. Principalele studii de prevenţie prin intervenţie asupra stilului de viaţă sunt prezentate īn tabelul 1. Rezultatele acestor studii confirmă că reducerea şi menţinerea greutăţii corporale contribuie īn mod semnificativ la reducerea riscului de apariţie al diabetului, fiind practic un nou argument pentru susţinerea rolului obezităţii īn apariţia diabetului tip 2.

>> Reducerea şi menţinerea greutăţii corporale contribuie la reducerea riscului de apariţie al diabetului

Rezultatele multor studii confirmă că reducerea şi menţinerea greutăţii corporale contribuie īn mod semnificativ la reducerea riscului de apariţie al diabetului.
Studiul prospectiv XENDOS, īn care tratamentul cu orlistat (un medicament care reduce absorbţia grăsimilor din intestin) a fost aplicat pacienţilor cu obezitate şi risc cardiovascular, a arătat că riscul de apariţie al diabetului zaharat tip 2 a fost redus la aproape jumătate (45%) īn condiţiile īn care s-a obţinut o reducere a greutăţii īn medie cu 6,9 kg după 4 ani de tratament.

>> Controlul ponderal şi echilibrul metabolic īn diabetul zaharat tip 2

Obţinerea şi menţinerea unei scăderi ponderale moderate la persoanele care sunt deja diagnosticate cu diabet zaharat tip 2 conduce la ameliorarea controlului glicemic, dar şi a altor factori de risc cardiovasculari. Aceste date provin din studii īn care au fost incluşi pacienţi cu diabet zaharat tip 2 la care scăderea greutăţii s-a obţinut fie cu medicamente, fie cu modificarea intensivă a stilului de viaţă (dietă hipocalorică şi exerciţiu fizic).

Īn cazul diabetului zaharat tip 2, sibutramina determină reducere ponderală pe seama masei grase, reducerea taliei, ameliorarea profilului glicemic şi lipidic, creşterea de adpokine şi reducerea insulinorezistenţei.

Studii efectuate cu orlistat, administrat  timp de un an la pacienţi cu diabet zaharat tip 2, īn doză de 3 x 120 mg/zi, au demonstrat următoarele efecte: reducerea greutăţii īn medie cu 6 %, reducerea semnificativă a glicemiei bazale şi a hemoglobinei glicate A1c; reducerea dozelor de sulfonilureice; reducerea insulinemiei bazale; reducerea semnificativă a tuturor fracţiunilor lipidice.

Un studiu deosebit de interesant şi care este īncă īn desfăşurare este studiul prospectiv Look AHEAD, care a īnrolat 5.145 persoane cu obezitate şi diabet zaharat tip 2. La o parte din pacienţi s-au aplicat măsuri intensive de optimizare a stilului de viaţă prin dietă hipocalorică, exerciţiu fizic, asociate cu participarea la programe de educaţie terapeutică, aceştia fiind comparaţi cu grupul de control. Pacienţii incluşi īn grupul de intervenţie intensivă au obţinut o reducere ponderală īn medie de 8,6 %, asociată cu o ameliorare cu 21 % a gradului de antrenament fizic, o reducere semnificativă a hemoglobinei glicate A1c (de la 7,3 la 6,6%), a tensiunii arteriale şi ameliorarea profilului lipidic. Procentul celor care s-au īncadrat īn obiectivele pentru controlul glicemic, tensiune arterială şi lipide s-a dublat. Acest studiu demonstrează īncă o dată efectele favorabile ale reducerii ponderale şi ale unui stil de viaţă sănătos asupra tuturor factorilor de risc din diabetul zaharat tip 2.

>> Concluzii

Sperăm că toate datele prezentate mai sus sunt suficient de convingătoare pentru a susţine legătura extrem de strānsă īntre diabetul zaharat tip 2 şi obezitate. Evidenţele pe care le avem la dispoziţie īn prezent demonstrează clar că reducerea īn greutate este benefică atāt pentru prevenirea diabetului tip 2 cāt şi pentru ameliorarea factorilor de risc atunci cānd diabetul a fost deja diagnosticat. De aceea, recomandarea de a avea un stil de viaţă sănătos, cu o alimentaţie echilibrată şi practicarea exerciţiului fizic īn mod regulat, cu scopul final de a obţine o reducere a greutăţii, se află īn centrul oricărui program de prevenţie şi control a diabetului zaharat. Controlul ponderal trebuie să devină o prioritate deopotrivă a medicilor, educatorilor şi pacienţilor cu diabet, fiind o cale sigură de atingere şi menţinere a unei stări optime de sănătate.

 

Tabelul 1. Studii de prevenţie a diabetului zaharat tip 2 prin intervenţie asupra stilului de viaţă

Studiul Durata (ani) Reducerea riscului de apariţie al DZ tip 2 vs. lot control (%)
Malmö Study
6 63
Da Qing Study
6 42
Finnish Diabetes Prevention Study- DPS
3 58; efectele s-au menţinut şi la 4 ani după oprirea intervenţiei
Diabetes Prevention Program- DPP
3 58
Indian Diabetes Prevention Program
3 28
Kosaka et al.
4 67

STG, scăderea toleranţei la glucoză

 

 

Autor.: Dr. Cornelia Bala
Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu
Centrul Clinic de Diabet, Nutriţie, Boli metabolice Cluj-Napoca

Sursa: Jurnalul de Diabet 2/2009.

Mulţumim editurii Kirchheim Mainz pentru permisiunea de a publica acest material.

 

 

 

Copyright @ Diabeti Consulting SRL. Actualizat: Mai 2022