________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
O metodă nouă de monitorizare a glicemiei şi încă un ajutor în controlul diabetului
>> De la testarea « zahărului în urină » la CGMS
S-a ajuns foarte departe în descoperirea de tehnici noi pentru a-i
ajuta pe pacienţi să-şi controleze diabetul. Între anii 1940 şi 1950 au
fost concepute numeroase teste urinare utile în sugerarea glicemiilor
anterioare (Clinitest, Clinistix, Acetest, Ketostix). Mai târziu, în 1956 a apărut prima bandeletă reactivă utilă în măsurarea glicemiei capilare denumită Glukotest. Progresul
a fost real deoarece nu mai presupunea necesitatea deplasării
pacientului la un laborator. Dezvoltarea tehnicilor de testare a fost
impulsionată de progresele în tratamentul diabeticilor (noi
medicamente, noi tipuri de insulină, noi modalităţi de injectare) care
au dus la acceptarea terapiilor „intensive”. Primul aparat de testare a
glicemiei capilare, denumit Reflomat, a apărut în 1974, iar următorul pas a fost făcut în 1980, odată cu apariţia celui de-al doilea glucometru denumit Dextrometer.
Pe parcursul următoarelor două decade de timp, au fost făcute numeroase
progrese în ceea ce priveşte greutatea şi mărimea acestor aparate,
timpul necesar afişării rezultatelor, precum şi cantitatea de sânge
necesară care a fost din ce în ce mai redusă.
Începând cu anul 1977, a devenit din ce în ce mai evidentă relaţia
directă dintre controlul metabolic şi apariţia complicaţiilor
specifice. S-a demonstrat că pentru obţinerea unui control glicemic
optim este necesară şi o monitorizare glicemică care să reflecte
fluctuaţiile diurne şi consecinţele diverselor acte terapeutice.
Progresele efectuate au permis astfel ca în 2003 să se stipuleze
necesitatea utilizării aparatelor mici cu o acurateţe deosebită si
determinare in timp real, ce necesită cantităţi extrem de reduse de
produs biologic (<1-4 mcL sânge). Aparatele moderne au memorie şi
posibilităţi de conectare la calculator cu prelucrarea statistică
a datelor şi utilizarea telemedicinii.
Însă monitorizarea discontinuă nu permite:
- evidenţierea amplorii şi frecvenţei reale a excursiilor glicemice şi a duratei acestora
- evoluţia glicemiilor între punctele de testare glicemică
- testarea glicemiilor din timpul nopţii şi somnului
- evidenţierea hipoglicemiilor neconştientizate şi a vârfurilor hiperglicemice postprandial precoce.
De aceea, a fost conceput senzorul implantabil capabil să înregistreze
valori glicemice pe perioade lungi de timp, denumit sistem de
monitorizare continuă a glicemiei, sau CGMS (Continuous Glucose
Monitoring System).
>> Ce este CGMS ?
Sistemele de monitorizare continuă a glicemiei (CGMS-urile) sunt un alt
mod de obţinere a unui bun control glicemic. Ele oferă a perspectivă
mai acurată asupra nivelelor glicemice pe 24 de ore. Un sistem tipic
măsoară nivelul glicemiei la fiecare 5 minute, printr-un senzor
minuscul inserat sub piele, de obicei pe abdomen. Senzorul măsoară
glicemia în lichidul interstiţial (lichidul care se află între celule).
Aparatele mai noi arată aceste valori glicemice pe un ecran, similar cu
un glucometru. Rezultatele pot fi descărcate pe un calculator, de pe
care apoi se pot imprima grafice ale glicemiilor, pentru a fi
analizate. Aparatele mai vechi nu au un ecran, iar informaţiile pot fi
vizualizate numai după ce sunt descărcate pe calculator.
CGMS-urile sunt formate, deci, din trei componente:
- Senzorul
de glucoză, care este un electrod-cateter flexibil impregnat cu o
enzimă, ce se inseră subcutanat (de obicei pe abdomen) şi este purtat
pe o perioadă maximă de 3 zile;
- Cablul - un fir special cu doi conectori ce asigură transmisia continuă a semnalelor electronice de la senzor către monitor;
- Monitorul, care primeşte şi stochează semnale electronice şi le converteşte în valori glicemice care sunt memorate.
Sistemul mai conţine şi o staţie Com, care face posibilă descărcarea datelor în calculator.
Aparate mai noi nu mai au cablu, transmisia se face prin unde radio si
monitorul poate fi si la 1m de pacient.
>> La ce poate fi folosit un CGMS ?
CGMS
oferă avantaje suplimentare automonitorizării glicemice clasice,
intermitente, permiţând cunoaşterea unor detalii amănunţite privind
fluctuaţiile glicemice, detalii ce pot fi obţinute doar prin această
metodă. Situaţiile care ar impune utilizarea CGMS sunt extrem de
variate, fiind vorba în principal de perioadele de ajustare a unei
scheme terapeutice, sau de perioadele ce necesită monitorizare strictă,
deoarece se doreşte obţinerea unui control glicemic optim cu evitarea
hipoglicemiilor (cum ar fi de exemplu în timpul sarcinii). De asemenea,
poate fi folosit pentru stabilirea indicaţiilor de tratament cu pompa
de insulină, precum şi a ratelor bazale sau a bolusurilor prandiale. În
practica zilnică, CGMS şi-a câştigat un rol substanţial în
diagnosticarea şi prevenirea episoadelor hipoglicemice, mai ales a
celor nocturne sau din timpul somnului, precum şi a hipoglicemiilor
neconştientizate. În acelaşi sens, CGMS îşi găseşte utilitatea în
evaluarea pacienţilor aflaţi pe o schemă de terapie intensivă pentru
evitarea/prevenirea hipoglicemiilor, în diagnosticarea şi prevenirea
hipo-/hiperglicemiilor postprandiale, în detectarea tendinţelor, a
pattern-urilor glicemice. CGMS oferă informaţii preţioase privind
frecvenţa şi amplitudinea excursiilor glicemice zilnice, precum şi a
posibilităţii de ameliorare a acestora. CGMS-urile pot fi utilizate şi
în scopul educării/reeducării pacientului şi a echipei de îngrijire,
fiind implicate în motivarea autoîngrijirii şi a creşterii complianţei
la tratament, în adaptarea obiceiurilor alimentare şi a efortului fizic
precum şi în acceptarea ideii de boală cronică şi, mai mult decât atât,
un aspect extrem de important, în implicarea la decizia terapeutică,
„împuternicirea” pacientului în a lua anumite decizii privind propria
persoană.
>> Ce dezavantaje are CGMS ?
Este
o procedură consumatoare de timp: specialistul diabetolog va seta
aparatul, va insera cateterul (senzorul) şi va da toate explicaţiile
necesare, ceea ce în total poate însemna câteva ore. Apoi pacientul va
trebui să încarce informaţii în aparat în mod regulat, pe parcursul
folosirii sistemului, cum ar fi dozele de insulină, alimentele ingerate
(cantitatea de glucide), nivelul de exerciţiu fizic şi detalii despre
hipo- şi hiperglicemii.
Nu
este un substitut al automonitorizării clasice, tot sunt necesare până
la 4 glicemii din deget pe zi, pentru a testa/calibra acurateţea
aparatului. Aceasta înseamnă că sistemele de monitorizare continuă a
glicemiei dau o altă valoare a glicemiei decât glicemiile luate din
sânge capilar (cele măsurate de glucometre). Pot exista inexactităţi în
măsurarea glicemiei continuu, ceea ce înseamnă că specialistul
diabetolog va folosi informaţiile obţinute pentru a identifica tendinţe
– nu determinări precise - ale glicemiei. De aceea trebuie
continuată monitorizarea cu ajutorul glucometrului, şi, foarte
important, hipo- sau hiperglicemia trebuie tratată doar pe baza valorii
date de glucometru.
Autor: Dr. Lidia Iuliana Graur
Universitatea de Medicina si Farmacie « Gr.T.Popa », Iasi.
Sursa: Jurnalul de Diabet 1/2010.
Mulţumim editurii Kirchheim Mainz pentru posibilitatea de a publica acest material.
Copyright @ Diabeti Consulting SRL. Actualizat: Mai 2022
|