Foto Oben
Despre noi

Noutăţi

Teme diabet Contact

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

O metodă nouă de monitorizare a glicemiei şi īncă un ajutor īn controlul diabetului

 

>> De la testarea « zahărului īn urină »  la CGMS

S-a ajuns foarte departe īn descoperirea de tehnici noi pentru a-i ajuta pe pacienţi să-şi controleze diabetul. Īntre anii 1940 şi 1950 au fost concepute numeroase teste urinare utile īn sugerarea glicemiilor anterioare (Clinitest, Clinistix, Acetest, Ketostix). Mai tārziu, īn 1956 a apărut prima bandeletă reactivă utilă īn măsurarea glicemiei capilare denumită Glukotest. Progresul a fost real deoarece nu mai presupunea necesitatea deplasării pacientului la un laborator. Dezvoltarea tehnicilor de testare a fost impulsionată de progresele īn tratamentul diabeticilor (noi medicamente, noi tipuri de insulină, noi modalităţi de injectare) care au dus la acceptarea terapiilor „intensive”. Primul aparat de testare a glicemiei capilare, denumit Reflomat, a apărut īn 1974, iar următorul pas a fost făcut īn 1980, odată cu apariţia celui de-al doilea glucometru denumit Dextrometer. Pe parcursul următoarelor două decade de timp, au fost făcute numeroase progrese īn ceea ce priveşte greutatea şi mărimea acestor aparate, timpul necesar afişării rezultatelor, precum şi cantitatea de sānge necesară care a fost din ce īn ce mai redusă.

Īncepānd cu anul 1977, a devenit din ce īn ce mai evidentă relaţia directă dintre controlul metabolic şi apariţia complicaţiilor specifice. S-a demonstrat că pentru obţinerea unui control glicemic optim este necesară şi o monitorizare glicemică care să reflecte fluctuaţiile diurne şi consecinţele diverselor acte terapeutice. Progresele efectuate au permis astfel ca īn 2003 să se stipuleze necesitatea utilizării aparatelor mici cu o acurateţe deosebită si determinare in timp real, ce necesită cantităţi extrem de reduse de produs biologic (<1-4 mcL sānge). Aparatele moderne au memorie şi posibilităţi de conectare la  calculator cu prelucrarea statistică a datelor şi utilizarea telemedicinii.

Īnsă monitorizarea discontinuă nu permite:
- evidenţierea amplorii şi frecvenţei reale a excursiilor glicemice şi a duratei acestora
- evoluţia glicemiilor īntre punctele de testare glicemică
- testarea glicemiilor din timpul nopţii şi somnului
- evidenţierea hipoglicemiilor neconştientizate şi a vārfurilor hiperglicemice postprandial precoce.

De aceea, a fost conceput senzorul implantabil capabil să īnregistreze valori glicemice pe perioade lungi de timp, denumit sistem de monitorizare continuă a glicemiei, sau CGMS (Continuous Glucose Monitoring System).

>> Ce este CGMS ?

Sistemele de monitorizare continuă a glicemiei (CGMS-urile) sunt un alt mod de obţinere a unui bun control glicemic. Ele oferă a perspectivă mai acurată asupra nivelelor glicemice pe 24 de ore. Un sistem tipic măsoară nivelul glicemiei la fiecare 5 minute, printr-un senzor minuscul inserat sub piele, de obicei pe abdomen. Senzorul măsoară glicemia īn lichidul interstiţial (lichidul care se află īntre celule). Aparatele mai noi arată aceste valori glicemice pe un ecran, similar cu un glucometru. Rezultatele pot fi descărcate pe un calculator, de pe care apoi se pot imprima grafice ale glicemiilor, pentru a fi analizate. Aparatele mai vechi nu au un ecran, iar informaţiile pot fi vizualizate numai după ce sunt descărcate pe calculator.

CGMS-urile sunt formate, deci, din trei componente:

  • Senzorul de glucoză, care este un electrod-cateter flexibil impregnat cu o enzimă, ce se inseră subcutanat (de obicei pe abdomen) şi este purtat pe o perioadă maximă de 3 zile;
  • Cablul - un fir special cu doi conectori ce asigură transmisia continuă a semnalelor electronice de la senzor către monitor;
  • Monitorul, care primeşte şi stochează semnale electronice şi le converteşte īn valori glicemice care sunt memorate.

Sistemul mai conţine şi o staţie Com, care face posibilă descărcarea datelor īn calculator.
Aparate mai noi nu mai au cablu, transmisia se face prin unde radio si monitorul poate fi si la 1m de pacient.

>> La ce poate fi folosit un CGMS ?

CGMS oferă avantaje suplimentare automonitorizării glicemice clasice, intermitente, permiţānd cunoaşterea unor detalii amănunţite privind fluctuaţiile glicemice, detalii ce pot fi obţinute doar prin această metodă. Situaţiile care ar impune utilizarea CGMS sunt extrem de variate, fiind vorba īn principal de perioadele de ajustare a unei scheme terapeutice, sau de perioadele ce necesită monitorizare strictă, deoarece se doreşte obţinerea unui control glicemic optim cu evitarea hipoglicemiilor (cum ar fi de exemplu īn timpul sarcinii). De asemenea, poate fi folosit pentru stabilirea indicaţiilor de tratament cu pompa de insulină, precum şi a ratelor bazale sau a bolusurilor prandiale. Īn practica zilnică, CGMS şi-a cāştigat un rol substanţial īn diagnosticarea şi prevenirea episoadelor hipoglicemice, mai ales a celor nocturne sau din timpul somnului, precum şi a hipoglicemiilor neconştientizate. Īn acelaşi sens, CGMS īşi găseşte utilitatea īn evaluarea pacienţilor aflaţi pe o schemă de terapie intensivă pentru evitarea/prevenirea hipoglicemiilor, īn diagnosticarea şi prevenirea hipo-/hiperglicemiilor postprandiale, īn detectarea tendinţelor, a pattern-urilor glicemice. CGMS oferă informaţii preţioase privind frecvenţa şi amplitudinea excursiilor glicemice zilnice, precum şi a posibilităţii de ameliorare a acestora. CGMS-urile pot fi utilizate şi īn scopul educării/reeducării pacientului şi a echipei de īngrijire, fiind implicate īn motivarea autoīngrijirii şi a creşterii complianţei la tratament, īn adaptarea obiceiurilor alimentare şi a efortului fizic precum şi īn acceptarea ideii de boală cronică şi, mai mult decāt atāt, un aspect extrem de important, īn implicarea la decizia terapeutică, „īmputernicirea” pacientului īn a lua anumite decizii privind propria persoană.  
 
>> Ce dezavantaje are CGMS ?

Este o procedură consumatoare de timp: specialistul diabetolog va seta aparatul, va insera cateterul (senzorul) şi va da toate explicaţiile necesare, ceea ce īn total poate īnsemna cāteva ore. Apoi pacientul va trebui să īncarce informaţii īn aparat īn mod regulat, pe parcursul folosirii sistemului, cum ar fi dozele de insulină, alimentele ingerate (cantitatea de glucide), nivelul de exerciţiu fizic şi detalii despre hipo- şi hiperglicemii.

Nu este un substitut al automonitorizării clasice, tot sunt necesare pānă la 4 glicemii din deget pe zi, pentru a testa/calibra acurateţea aparatului. Aceasta īnseamnă că sistemele de monitorizare continuă a glicemiei dau o altă valoare a glicemiei decāt glicemiile luate din sānge capilar (cele măsurate de glucometre). Pot exista inexactităţi īn măsurarea glicemiei continuu, ceea ce īnseamnă că specialistul diabetolog va folosi informaţiile obţinute pentru a identifica tendinţe – nu determinări precise - ale glicemiei.  De aceea trebuie continuată monitorizarea cu ajutorul glucometrului, şi, foarte important, hipo- sau hiperglicemia trebuie tratată doar pe baza valorii date de glucometru.

 

Autor: Dr. Lidia Iuliana Graur

Universitatea de Medicina si Farmacie « Gr.T.Popa », Iasi.

Sursa: Jurnalul de Diabet 1/2010.

Mulţumim editurii Kirchheim Mainz pentru posibilitatea de a publica acest material.

 

 

 

 

 

Copyright @ Diabeti Consulting SRL. Actualizat: Mai 2022